CoruptiaSinelui

Am studiat mult in ultima vreme.

Si am ajuns la unele concluzii. Legate de noi si de cat de corupti suntem.

Nu este vorba despre politica si nici despre spiritualitate.

Coruptia reprezinta deformarea unor tendinte sau a unui sistem natural.

M-am gandit la asta cand am citit despre tango, un lucru interesant: persoane care au dansat ani de zile tango si au mers in Argentina, patria mama a tangoului, au observat ca dansatorii vechi, cei care au prins perioada de aur a tangoului (anii ’30-’40) se miscau altfel decat ei.

Nu faceau figuri complicate, dar mergeau altfel, paseau cumva diferit.

Si le criticau mersul. Mersul in tango este o tehnica basica, despre care se spune ca ia ani de zile pentru a fi executata corect. Un simplu mers in fata, mentinand o anumita postura.

Iar acei dansatori europeni ajunsi in argentina au incercat sa imite tehnica celor care paseau atat de diferit.
Ceea ce este interesant pentru ca acei dansatori varstnici nu au invatat de la nimeni cum sa paseasca (se presupune ca mersul in tango este mai mult sau mai putin similar cu mersul pe strada, relaxat, natural).

Si unul dintre ei, al carui blog l-am citit, si-a dat seama. Aceia nu foloseau o anumita tehnica de a executa pasul, de fapt nu foloseau nici una.

Ei, dansatorii europeni foloseau. Adaugau peste mersul normal, natural al omului, o varietate de miscari suplimentare subtile, rigiditati si “ticuri” acumulate de-a lungul timpului. Ceea ce facea mersul lor sa fie nenatural sau corupt.
Cei argentinieni, in schimb, nu.

De ce apareau aceste coruptii ale miscarii naturale? Nu stiu si nici nu am gasit vreo teorie, dar presupun ca statul in fata calculatorului mult timp, lipsa exercitiului fizic, viata moderna care face nenecesare o serie de miscari corporale pe care oamenii si le-ar dezvolta normal daca ar fi lasati de capul lor…

Oricum, am dus teoria mai departe, si am realizat ceva cutremurator si stupefiant.

Coruptii apar peste tot, in sistemul nostru de gandire si simtire, in relatiile cu altii, in modul in care vedem lumea, iar majoritatea problemelor noastre, daca nu chiar toate, apar de aici.

In special in relatii. Vad ca sunt foarte la moda cartile cu citirea limbajului corpului, citirea gesturilor, cum sa ii intelegi pe ceilalti.

Ma fac sa ma intreb “chiar asa de praf suntem la capitolul acesta”? Nu reusim sa ne intelegem cu nimeni si avem nevoie de carti? Si de ce sa stim ce semnifica limbajul corpului?

De ce intelegerea starii emotionale a celorlalti necesita cunostinte obtinute din carti? Sa nu uitam ca pana acum 50 de ani asemenea literatura nici nu exista. Cum se descurcau oamenii aceia, orbecaiau in bezna nestiind daca persoana din fata lor este furioasa sau vesela?

Multe dintre lucrurile care ne fac grasi, nefericiti si singuri provin din coruptii ale gandirii.

Sa ai nevoie de ceilalti, sa tanjesti dupa validarea lor, dupa aprecierea lor.

Sa fii disperat sa te placa o persoana de sex opus.

Sa te obsedeze fizicul tau pana la punctul la care sa iti faci rau prin dietele pe care le tii.

Sa crezi ca esti inadecvat si ca trebuie sa fii altfel ca sa te placa ceilalti. Comportamentele care deranjeaza provin din idei, gen ca trebuie sa fii in centrul atentiei, sa pui la punct verbal pe cineva, sa atragi o persoana prin ce faci si ce zici. Care provin la randul lor din influiente exterioare.

Cate filme nu ai vazut in care tipul “trebuie” sa o impresioneze pe fata sau sa devina altceva decat este ca sa faca o anumita impresie, cati ti-au zis ca femeile vor sa vada ca ai bani, sa ii arati ce important esti, ce viata interesanta ai?

La polul opus, sunt cei care nu se schimba in nici un fel, se asteapta sa vina altii la ei si sa ii placa asa cum sunt, dar ei nu sunt asa. Tendinta naturala este spre evolutie nu spre lene si neshimbare sau schimbare in rau, sa zaci cu cola in mana in fata calculatorului si sa mananci alimente artificiale care nu mai contin nimic natural in ele.

Alta forma de coruptie este data de trairea unor evenimente si/sau stari prin altii.

Cand te uiti la filme si te gandesti cum ar fi sa traiesti tu acele situatii, cand te uiti la un meci de fotbal in loc sa te duci sa joci, cand te uiti la competitii si la realizarile altora fara sa le traiesti pe ale tale, atunci viata ta este traita prin altii.

Tu nu traiesti. Si nu este natural. Nu imi pot imagina un moment in istorie in care sa se fi intamplat ceva similar zilelor noastre.

Mai rau este sa te scufunzi in lumea imaginara a jocurilor video, a cartilor si a altor materiale de gen, pentru ca practic traiesti prin niste personaje care nu exista, o lume si niste experiente care au fost gandite de altii. Esti chirias in imaginatia altcuiva.

Si traind in vise, oare nu uiti sa traiesti?

Asa ca evolutia personala nu inseamna sa inveti o gramada de tehnici noi ci sa le uiti pe cele vechi. In special daca te ocupi cu seductia si cu dezvoltarea personala. Cine cunoaste stie despre ce vorbesc.

Nu lasa sa ti se spuna cum e bine si cum nu. Tu stii mai bine decat oricine altcineva, doar ca trebuie sa elimini ceea ce au adaugat altii si ce ai adaugat tu, din toate cartile, seminariile, cursurile la care ai participat.

Si atunci vei fi liber.

DACA vei ajunge sa faci asta. Dar este mai comod sa crezi ca raspunsul este la altcineva.


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/creiersu/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273